Mi-e dor....

Mi-e dor de "casa" si mai ales mi-e dor de oameni dragi. M-am indepartat cu adevarat de prietenii mei din liceu, de cei din universitate, de cei pe care ii stiu de cand eram in carucior, pana si de cei din minunanta organizatie care ne-a animat anii de studentie.

Mi-e dor de tot ce e vechi si ce am lasat in urma. Mi-e dor de tot ce am uitat. Mi-e dor de locurile unde am locuit, de toate camerele pe care le-am amenajat ca sa ma simt ca si "acasa", la fel cum fac acum la mutarea in noul apartament. Mi-e dor de stabilitatea pe care poate ca nu am avut-o niciodata si pe care mi-o doresc, de care ma agat ca de o idee prosteasca si copilareasca.

Mi-e dor sa nu imi mai fie dor...si sa "stau", sa "ma asez" cu calm. Imi doresc acel calm, o directie, un vis, o sclipire...sau poate doar sa stiu ce caut. Atat...

PS: Un prieten e un dar pe care ti-l faci singur. Ei, oare cate daruri mi-am facut eu mie? Sau poate pe cate le-am pastrat?